Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Stimați colegi, onorați oaspeți și veterani ai transportului feroviar,

    Stimaţi colegi, onoraţi oaspeţi şi veterani ai transportului feroviar.

     

    Din numele Administraţiei Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, precum şi din al meu personal, vă spunem că sîntem bucuroşi să fim împreună aici pentru a marca sărbătoarea noastră profesională Ziua Feroviarului.

    Aşa cum ştim cu toţii, Ziua Ferovarului se celebrează, în mod tradiţional, în prima duminică a lunii august în fiecare an. August e timpul în care livezile îşi arată roada, viile îşi scot la lumină strugurii, lanurile ne-au dăruit pîinea de care avem nevoie. Şi noi, feroviarii, tot în acest august venim să vorbim despre anul care s-a curs, despre munca noastră, despre efortul pe care l-am depus împreună pentru a readuce întreprinderea pe calea cea bună, pentru a-i da vieţii noastre rosturile care i se cuvin. La o asemenea sărbătoare se cuvine să privim puţin în urmă ţi să vedem ce ne-a reuşit în acest an, cine a adunat succese şi cine merită cele mai frumoase cuvinte şi întreaga noastră recunoştinţă..

    Îmi aduc aminte de sărbătorile din anii precedenţi şi de discursurile pe care le-am rostit în faţa Dumneavoastră. Mă vedeam obligat de fiecare dată să fac trimitere la timpuri foarte grele pe care le trăia întreprinderea noastră, la problemele extrem de apăsătoare cu care se confrunta întreprinderea, dar şi mai regretabil, angajaţii întreprinderii. Da, este adevărat, la temelia acestor probleme stăteau cauze greu de neglijat - contextul social-politic vulnerabil, situaţia geopolitică din regiune, slaba noastră capacitate de adaptare, alte multe cauze. Acum, despre toate acestea vorbim, se pare, la timpul trecut, însă sub nicio formă nu putem spune problemele au rămas în spate, iar în faţă avem aşternure covoare de flori şi doar zile însorite.

    Sitiaţia actuală şi schimbările în bine pe care le vedem, dacă vrem să le vedem, ne demonstrează că acea cale a reformelor pe care am ales-o este calea cea dreaptă şi că doar în felul caesta putem garanta că magistrala noastră are viitor. La ora actuală, transportul feroviar al Moldovei funcţionează într-un ritm încordat. Reformele iniţiate la magistrală vizează o listă întreagă de sarcini de bază, realizarea cărora va permite CFM să se încadreze eficient în relaţiile actuale de piaţă şi să devină mai atractivă pe piaţa serviciilor de transport. În acest scop s-au pus în funcţiune mecanismele necesare pentru stabilizarea economică a domeniului feroviar şi asigurarea obligatorie a securităţii circulaţiei în traficul de marfă şi călători.

    Pentru Republica Moldova, de altfel, ca şi pentru multe alte state, volumul mărfurilor transportate pe calea ferată, arată clar care sînt tendinţele economiei naţionale, ce se întîmplă cu exporturilor, cu importurile şi cum trăieşte această ţară. Pornind de la importanţa pe care o are, am făcut tot posibilul iniţial să optimizăm reducerea, iar ulterior să obţinem creşterea volumului de mărfuri transportate pe calea ferată. Am insistat să extindem serviciile noastre pe intern, oferind capacităţi pentru transportare mărfurilor din categoria cerealele, piatră, metal, nisip, lemn. Le oferim beneficiarilor volumele pe care le solicită, siguranţă, şi rapiditate, iar ei au toată încrederea în noi. Ne străduim să fim într-o neîntreruptă comunicare cu mediul de afaceri, ştiind foarte bine că anume comunicarea generează încredere, deschidere şi relaţii cît mai productive. Anume ca urmare a unei comunicări active, inclusiv peste hotare ţării, am reuşit să încheiem acorduri noi, dincolo de acre a urmat transportul de minereuri de fier şi de cărbune.

    O dovadă a dialogului activ pe care îl avem cu colegii noştru este participarea conducerii întreprinderii la întrunirea internaţională care a avut loc în luna mai la Odesa, deplasarea care a inclus şi o întrevedere de afaceri a reprezentanților administrației feroviare din Moldova şi Ucraina. În final a fost semnat un Memorandum de colaborare în scopul consolidării relaţiilor bilaterale în domeniul dezvoltării transportului de containere prin intermediul formării garniturilor de containere. De altfel, lărgirea platformei de colaborare cu partenerii de peste hotare este un subiect care se regăseşte pe agendele tuturor vizitelor pe care le întreprindem, tuturor întrevederilor pe care le avem.

    Cred că nu va nega nimeni faptul că, în principiu, Calea Ferată din Moldova dispune de capacităţi cu care să poată răspunde cererii existente în prezent. Dar noi ne dorim mult mai mult. Ne dorim volumuri mari de mărfuri, ne dorim creşterea numărului de pasageri, mai multă calitate şi perspective clare de dezvoltare. Ca să ajungem toate aceste obiective e prea puţin să se mizeze pe resursele noastre proprii. Ele sînt prea puţine ca să putem merge într-un pas cu colegii noştri din regiune, ca să putem merge într-un pas cu timpul. Este nevoie de investiţii.

    Este un imperativ foarte clar pentru conducerea Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova şi care se înscrie reuşit în politicile promovate de conducerea ţării. De aici şi deschiderea de care ne-am bucurat din partea unor importante instituţii financiar-bancare de primă mărime cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) Platformea de Investiții pentru Vecinătate a Uniunii Europene.

    Î.S. Calea Ferată din Moldova (CFM) intenţionează să utilizeze banii din împrumuturile acordate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii feroviare. Planul de renovare a infrastructurii face parte din amplul şi ambiţiosul Proiect de Restructurare şi Reorganizare a sectorului feroviar din Republica Moldova, finanţat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Platforma de Investiţii pentru Vecinătate (PIV) a Uniunii Europene (UE).

    Datorită acestui proiect, CFM va consolida competitivitatea, va creşte capacitatea şi siguranţa transportului feroviar. Întreprinderea va deveni mai competitivă şi va promova un mod de transport mai ecologic.

    Cele 12 locomotive pe care le aşteptăm în lunile apropiate, vor fi neapărat un pas important în procesul de modernizare a magistralei, tot aşa cum odată cu finalizarea licitaţiei, efectuată, de altfel, pe platforma BERD, Compania selectată va fi responsabilă pentru proiectarea şi reabilitarea a liniei feroviare Bender Basarabeasca Etulia-Giurgiulesti, pe o distanţă de aproximativ 233 de kilometri. Tot ea urmează şi să efectueze lucrări de renovare a staţiei Giurgiuleşti. Scopul contractului constă în reînnoirea şi modernizarea liniilor de cale, control comandă şi semnalizare, telecomunicaţii, treceri de nivel şi echipamente de alimentare cu energie.

    Totosată, în pofida deficitului acut de mijloace băneşti proprii, CFM a reuşit să execute un şir de lucrări de reparaţie capitală a mijloacelor fixe în valoare de 19,5 milioane lei, inclusiv şi a celor prevăzute de Planul Investiţional de dezvoltare 2014 2024, pentru realizarea siguranţei circulaţiei trenurilor pe reţeaua feroviară a Republicii Moldova.

    Şi în acest an am continuat să acordăm o mare atenţie reînnoirii efectivului de locomotive şi vagoane. În perioada de referinţă din contul mijloacelor proprii ale CFM s-au executat lucrări de renovare a materialului rulant.

    Am operat îmbunătăţiri pe care, sînt sigur le-au resimţit şi călătorii pe relaţia Chişinău-Iaşi, dar şi cei care au drept destinaţie ţărmul mării, călătorind cu trenul Chişinău-Odesa.

    Începînd cu 20 mai anul current călătorii pot procura legitimaţii de călătorie în trafic internaţional chiar din gara Chişinău prin sistemul RoTicket, avînd şi posibilitatea de a procura bilete de  tip low-cost pentru cursa Chişinău-Bucureşti, conform tarifelor SMART-Prietenia la un preţ de 19 euro. 

    Ar fi nedrept să nu vorbim astăzi despre marea noastră preocupare pentru condiţia socială a angajaţilor magistralei. După o perioadă de timp în care nu am prea avurt soluţii pentru plata la timp a salariilor, am reuşit, totuşi să stingem acele restanţe şi chiar să operăm mici majorări de salarii. Ştiu că, un foarte multe cazuri, e mai puţin decăt s-ar cuveni. Ştiu că aveţi vecini de bloc sau cunoştinţe care vorbesc despre salarii mai mare decît ale Dumneavoastră. Ştiu. Dar mai ştiu că sîntem în stare să creştem. Să creştem ca volum de mărfuri transportate, să creştem ca întreprindere, să creştem ca bunăstare. Sînt paşi pe care sîntem obligaţi să-i facem. Şi îi vom face. Pentru că acest drum, de fier cum i se spune, a adăugat pînă la urmă un pic de oţel şi în carcaterele noastre. Şi ele s-au întărit. Destul de tari ca să înfruntăm problemele şi ca să învingem în această competiţe cu viaţa.

    Vă mulţumesc pentru tăria pe care aţi arătat-o întotdeauna, pentru înţelegere, pentru marele efort de a păstra lucrurile în mişcare şi pentru dedicaţia pe care o manifestaţi. Vă mulțumesc şi vă doresc sănătate tuturor, bunăstare în casele Dumneavoastră şi pace în ţară.


    14.02.2024 | Serghei Tomșa a fost numit în funcția de Director general interimar al Î.S. “Calea Ferată din Moldova”
    Astăzi,14 februarie 2024, Directorul general al Agenției Proprietății Publice, dl Roman Cojuhari, l-a prezentat pe dl Serghei Tomșa, în calitate de director general interimar al CFM, acesta, pînă în prezent a îndeplinit funcția de vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune....

    04.01.2024 | Comunicat informative privind proiectul de reabilitare a coridorului feroviar Nord-Centru "RLF - Moldovan Railways Crisis Response" ("RLF-Raspuns de Urgenta-Caile Ferate din Moldova") în cadrul inițiativei Solidarity Lanes
    Creșterea capacității rețelei feroviare naționale prin reabilitarea liniilor de cale ferată pe coridorul Vălcineț-Ungheni-Căinari, cu înlăturarea restricțiilor de viteză și masă a trenurilor. Domeniul de aplicare general: Proiectul își propune să ofere capacitate suplimentară de infrastructură de-a lungul coridorului Nord-Central și să ofere acces îmbunătățit la porturile Constanța, Galați, Giurgiulești și Reni. Proiectul va realiza acest lucru prin eliminarea restricțiilor severe de viteză de-a lungul coridorului prin reînnoirea căii și balastului în locații critice. ...

    10.11.2023 | Reuniunea trilaterală a operatorilor căilor ferate din Republica Moldova, Ucraina si România
    În perioada 08 - 09 noiembrie 2023, Chisinăul a fost gazda unei reuniuni trilaterale între operatorii căilor ferate din Ucraina, România si Republica Moldova. Scopul acestei întruniri a fost "Îmbunătătirea procesului de transport în directia Reni - Giurgiulesti - Galati Larga si în sens opus"....

    24.10.2023 | Participarea CFM la Summit-ul "Zilele Feroviare" în cadrul Clubului Feroviar 2023
    Săptămâna trecută, la evenimentul Club Feroviar 2023 desfășurat în cadrul "Zilelor Feroviare 2023" la București, Î.S. "Calea Ferată din Moldova" a fost reprezentată de Directorul general al CFM, Oleg Tofilat. În cadrul panelului cu tema "Transport feroviar pe distanțe lungi", în calitate de speaker, Oleg Tofilat a abordat subiectul provocărilor cu care se confruntă CFM și a vorbit despre viziunea asupra dezvoltării întreprinderii....

    19.05.2023 | Uniunea Europeană și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) contribuie la modernizarea căilor ferate din Republica Moldova.
    Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Comisia Europeană au aprobat un pachet financiar prin care UE va acorda un grant de investiții de 20 de milioane de euro pentru un proiect de reabilitare a două tronsoane cheie de linii de cale ferată din Moldova. BERD va oferi guvernului Republicii Moldova 23 de milioane de euro....

    14.04.2023 | Aportul CFM în soluționarea crizei energetice
    În perioada 2022-2023, Î.S ”Calea Ferată din Moldova” a transportat peste 130 de mii de tone de păcură (din România- prin porturile Constanța și Galați și din Ucraina- prin portul Reni). Cea mai mare cantitate a fost transportată în luna ianuarie-febuarie- 52 728 tone. În perioada august-decembrie 2022 au fost transportate peste 64 de mii de tone....

    04.04.2023 | Organizarea licitațiilor privind comercializarea bunurior neutilizate
    Î.S. „Calea Ferată din Moldova” lansează procesul de organizare a licitațiilor cu strigare privind comercializarea bunurilor neutilizate. Precizăm că toate bunurile sunt scoase la licitație din motiv că sunt uzate și total nefuncționale. Banii obținuți în urma licitațiilor, vor fi reinvestiți în dezvoltarea și modernizarea ulterioară al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” ...

    19.01.2023 | Retrospectiva anului 2022. Provocări. Progrese. Rezultate.
    Anul 2022 a fost marcat de criză economică, război, inflație, secetă și deficit de combustibil, însă datorită viziunii clare, a abordării responsabile și a muncii în echipă, Î.S ”Calea Ferată din Moldova” a reușit să înregistreze progrese economice, operaționale și pe agenda de investiții. Dacă e să ne referim la statisticile generale, atunci în anul 2022 volumul total de mărfuri transportate a fost de 1232 mln tone/km, cu aproximativ 84% mai mult față de anul 2021. Iar cifra totală de afaceri se apropie de 1,3 mlrd lei (dublu față de anul 2021). Totodată, mai jos aveți o descriere succintă a proiectelor de infrastructură feroviară, dar și unele acțiuni importante de redresare a situației economice din cadrul întreprinderii. Raportul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă de către directorul general al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat....

    22.11.2022 | Transportul feroviar între Republica Moldova și România va fi îmbunătățit
    În perioada 15-17 noiembrie, în orașul Târgu Neamț, România, delegația CFM a participat la Comisia feroviară de frontieră a Societăților de cale ferată de stat ale României și Republicii Moldova. În vederea unei mai bune cooperări feroviare dintre cele două țări, în cadrul ședințelor de lucru, părțile au convenit asupra unui plan de acțiune comun în domeniul dezvoltării infrastructurii feroviare pentru următorul an. ...

    14.11.2022 | Start campaniei de informare și sensibilizare ”Integru pe șine”
    Î.S ”Calea Ferată din Moldova” în parteneriat cu Centrul Național Anticorpuție (CNA) a lansat astăzi, 11.11.2022, campania de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție la locul de muncă. În cadrul campaniei, zeci de angajați CFM au făcut cunoștință cu procedura de declarare a cadourilor admisibile și neadmisibile, a influențelor necorespunzătoare, a modalităților de denunțare a actelor de corupție. Totodată, s-a discutat și despre rolul avertizorului de integritate în vederea asigurării unui serviciu public onest și integru. Activitățile de informare și sensibilizare vor contribui la fortificarea integrității instituționale și profesionale și la prevenirea și combaterea corupției....

    09.11.2022 | Evenimentul de relansare a cursei internaționale Chișinău-Kiev
    După o pauză de 24 de ani, astăzi, 6 noiembrie 2022, a fost reluată circulația trenului pe cursa internațională Chișinău-Kiev. Cu această ocazie, la Gara Feroviară Chișinău a avut loc evenimentul de lansare. Potrivit directorului Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Oleg Tofilat, relansarea cursei Chișinău-Kiev este o etapă importantă de interconexiune regională: „Acest tren va oferi conexiuni bune cu aeroportul, avem intenții să simplificăm logistica spre aeroport, spre Iași și spre București. Avem planuri mari în privința dezvoltării transportului de călători - un transport sigur și confortabil. Trăim timpuri când putem reuși lucruri care păreau imposibile acum un an. Sunt sigur că după victoria fraților noștri din Ucraina, vom relua circulația spre Odesa și alte orașe.”...

    01.11.2022 | Guvernul Republicii Moldova și Î.S. „Calea Ferată din Moldova” vor beneficia de asistență tehnică oferită de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) în procesul de reformare a sectorului feroviar și de modernizare a CFM
    La data de 27 octombrie 2022, în cadrul unui eveniment găzduit de CFM, a avut loc lansarea oficială a Proiectului de asistență tehnică pentru susținerea implementării reformei sectorului feroviar și modernizării companiei naționale de transport feroviar, ce urmează a fi implementat cu suportul Agenției Franceze pentru Dezvoltare.Proiectul, al cărui obiectiv general este de a sprijini dezvoltarea sustenabilă a transportului feroviar în Republica Moldova, este unul dintre rezultatele directe ale Memorandumului de Înțelegere semnat la 24 mai 2022, de către Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Dl Andrei Spînu și Directorul Executiv al AFD, Dl Rèmy Rioux, prin care este consemnat interesul comun al părților de a coopera în sectoarele energetic și feroviar, prin intermediul proiectelor de asistență tehnică și financiară....

    28.10.2022 | Comunicat informativ
    După mai bine de 20 de ani, se relansează cursa internațională de pasageri Chișinău - Kiev. Din 06 noiembrie 2022, trenul de pe cursa regulată Chișinău - Kiev, va pleca spre Ucraina de trei ori pe săptămână conform următorului grafic....

    19.10.2022 | Dezvoltarea instituțională a CFM va fi susținută de USAID în cadrul Programului de Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA)
    Directorul General al Î.S ”Calea Ferată din Moldova”, dl Oleg Tofilat, s-a întâlnit ieri, 18 octombrie 2022, cu dl David Anderson, noul Director al Programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA). În cadrul întrevederii, părțile au semnat un Memorandum de Înțelegere, sub auspiciile căruia Î.S ”Calea Ferată din Moldova” va beneficia de consultanță și asistență tehnică pe mai multe domenii ce vizează fortificarea guvernanței corporative și a managementului calității în cadrul întreprinderii. ...

    30.08.2022 | Comunicat informativ
    Î.S ”Calea Ferată din Moldova” informează că, circulația trenurilor pe tronsonul Cahul-Giurgiulești a fost închisă începând cu 22.08.2022.Cauza fiind alunecările de teren care au afectat infrastructura feroviară, mai exact este vorba de circa 350 de metri de cale ferată pe segmentul Colibaș-Giurgiulești. Astfel, trenurile marfare vor fi direcționate pe traseul Basarabeasca-Etulia-Reni-Giurgiulești....

    22.08.2022 | Tronsonul feroviar Basarabeasca- Berezino a fost dat în exploatare
    După exact 2 luni de lucrări, tronsonul de cale ferată Basarabeasca- Berezino este funcțional. Ceea ce înseamnă că începând cu luna septembrie, Republica Moldova va putea exporta și importa mărfuri pe cale feroviară prin portul dunărean Izmail din Ucraina, ocolind regiunea transnistreană. Inițial, tronsnul feroviar Basarabeasca- Berezino va fi doar pentru transport de marfă, în viitor, însă vor putea fi relansate și curse de pasageri....

    10.08.2022 | Mesajul de felicitare al directorului general al ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Oleg TOFILAT, cu prilejul Zilei feroviarului
    Ziua Feroviarului - 2022 este un eveniment special, cu multe emoții pentru mine personal. E ceva mai mult de un an de când am privilegiul și onoarea să conduc întreprinderea, și e un prilej deosebit de a-mi concentra gândurile....