
În perioada 6-10 iulie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, a participat, în cadrul unei delegații comune a Republicii Moldova, alături de reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la o vizită de lucru în Japonia, dedicată dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul infrastructurii și transportului feroviar.
Pe parcursul vizitei, delegația moldoveană a avut întrevederi cu reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale japoneze, ai Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), precum și cu experți și parteneri implicați în proiecte de dezvoltare a infrastructurii și logisticii.
În cadrul discuțiilor au fost examinate oportunitățile de extindere a cooperării moldo-japoneze în domeniul transportului feroviar, modernizării infrastructurii și dezvoltării logisticii transfrontaliere. Un subiect important al agendei l-a constituit continuarea valorificării rezultatelor studiului privind dezvoltarea logisticii transfrontaliere și modernizarea infrastructurii feroviare, elaborat cu sprijinul experților japonezi.
Delegația Republicii Moldova a prezentat propuneri de proiecte orientate spre modernizarea infrastructurii feroviare, creșterea eficienței transportului de mărfuri și consolidarea conectivității regionale, evidențiind rolul strategic al căii ferate în dezvoltarea economică și integrarea în coridoarele internaționale de transport.
Vizita contribuie la aprofundarea dialogului dintre Republica Moldova și Japonia și creează premise pentru identificarea unor noi oportunități de cooperare și atragere a expertizei și asistenței tehnice necesare dezvoltării sectorului feroviar național.



(+373) 22 83-33-33 (08.00 - 20.00)
