Uși deschise pentru viitorii specialiști
Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova” astăzi, 03 iunie 2025, a deschis larg ușile, devenind gazdă pentru un grup de elevi din cadrul Centrului de Excelență în Transporturi al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Vizita a startat la Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, care a propus elevilor o modalitate directă și interactivă de a face cunoștință cu istoria apariției și dezvoltării drumului de fier al țării.
Tinerii au fost impresionați și de interiorul și organizarea activității Gării feroviare Chișinău, iar angajații Depoului de locomotive și vagoane de călători și-au împărtășit experiența bogată de muncă, ajutând tinerii studioși să-și lărgească cunoștințele teoretice, obținute pe parcursul perioadei de studiu, și să acumuleze cunoștințe noi în domeniul transportului feroviar.
Vizita de studiu a avut drept scop familiarizarea viitorilor tehnicieni și muncitori calificați în domeniul transportului cu istoria, pincipiile şi modul de organizare a activităţii întreprinderii, procesele tehnologice specifice domeniului transportului și infrastructurii feroviare.