Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Uși deschise pentru viitorii specialiști

     

    Întreprinderea de Stat ”Calea Ferată din Moldova”  astăzi, 03 iunie 2025, a deschis larg ușile, devenind gazdă pentru un grup de elevi din cadrul Centrului de Excelență în Transporturi al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

    Vizita a startat la Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, care a propus elevilor o modalitate directă și interactivă de a face cunoștință cu istoria apariției și dezvoltării drumului de fier al țării.

    Tinerii au fost impresionați și de interiorul și organizarea activității Gării feroviare Chișinău, iar angajații Depoului de locomotive și vagoane de călători și-au împărtășit experiența bogată de muncă, ajutând tinerii studioși să-și lărgească cunoștințele teoretice, obținute pe parcursul perioadei de studiu, și să acumuleze cunoștințe noi în domeniul transportului feroviar.

             Vizita de studiu a avut drept scop familiarizarea viitorilor tehnicieni și muncitori calificați în domeniul transportului cu istoria, pincipiile şi modul de organizare a activităţii întreprinderii, procesele tehnologice specifice domeniului transportului și infrastructurii feroviare.

     


    17.07.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.07.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 7 locomotive de model 3ТЭ10М, expuse în 7 loturi. ...

    14.07.2026 | Parteneriat strategic pentru dezvoltarea sectorului feroviar
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un Acord de colaborare, orientat spre consolidarea cooperării dintre mediul academic și sectorul feroviar. Parteneriatul vizează promovarea formării profesionale, susținerea cercetării aplicate și dezvoltarea capitalului uman necesar domeniului feroviar....

    13.07.2026 | Vizită de lucru în Japonia
    În perioada 6-10 iulie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, a participat, în cadrul unei delegații comune a Republicii Moldova, alături de reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la o vizită de lucru în Japonia, dedicată dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul infrastructurii și transportului feroviar....
    Afișați mai multe ...