Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Conexiunea feroviară Prut-Fălciu – lucrările continuă

    Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” la 9 iunie 2025 a finalizat montarea a 550m de linie de cale ferată cu ecartament larg de la Stația Prut până la platforma de încărcare-descărcare a mărfurilor, următoarele lucrări urmând a fi efectuate pe calea europeană.

    Segmentul feroviar Cantemir-Fălciu, cu o lungime de aproximativ 4 kilometri, are o poziție strategică la granița dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, iar reluarea traficului feroviar pe acest tronson devine o alternativă de tranzit a mărfurilor în contextul diversificării rutelor de export pentru Republica Moldova.

    Reabilitarea infrastructurii feroviare, inclusiv a podului feroviar și a stațiilor de frontieră Prut 2 (Republica Moldova) și Fălciu (România), este efectuată în baza Memorandumului de înțelegere cu privire la reluarea conexiunii feroviare Prut-Fălciu, semnat la 14 aprilie 2025 de  Întreprinderea de Stat “Calea Ferată din Moldova” și Compania Naţională de Căi Ferate din România.

     


    04.02.2026 | Guvernul inițiază reorganizarea Căii Ferate din Moldova
    Guvernul Republicii Moldova inițiază reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și înființează Societatea pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova – Pasageri și Marfă”, cu capital integral de stat. Măsura face parte din reforma sectorului feroviar și prevede separarea administrării infrastructurii de activitatea de transport. Reorganizarea se realizează în baza Codului transportului feroviar și a angajamentelor asumate de Republica Moldova față de partenerii de dezvoltare. Agenția Proprietății Publice va exercita rolul de acționar unic al noii societăți și va coordona procesul de reorganizare. Aceasta va aproba bilanțul de repartiție și actele de transmitere a patrimoniului, pentru a asigura protejarea interesului public și a activelor statului. ...

    27.01.2026 | CFM a dat în exploatare Centrul de monitorizare și supraveghere video
    La 27 ianuarie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a dat în exploatare Centrul de monitorizare și supraveghere video, creat în cadrul unui proiect realizat cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, prin Programul EXBS, în contextul Planului Comun de Acțiune Republica Moldova–SUA. În prezența Ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dl Vladimir Bolea, Atașatul de afaceri al Ambasadei SUA în Republica Moldova, dl Nick Pietrowicz, a transmis Directorului general al CFM, dl Serghei Cotelinic, un dispozitiv simbolic de control, marcând astfel transferul oficial al sistemului către beneficiarul proiectului. ...

    26.01.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță inițierea procedurii de achiziție sectorială, prin licitație deschisă, a serviciilor de proiectare la obiectivul „Asigurarea stabilității terasamentului și liniei de cale ferată Cahul-Giurgiulești, tronsonul “Colibaș–Giurgiulești”. Scopul principal al achiziției îl constituie contractarea de servicii de proiectare pentru elaborarea documentației tehnice necesare stabilizării terasamentului și infrastructurii feroviare pe direcția Cahul–Giurgiulești, sectorul specificat. Proiectantul urmează să realizeze soluții tehnice optime pentru consolidarea rambleului și terasamentului căii ferate, refacerea infrastructurii feroviare afectate și asigurarea siguranței circulației pe ecartament 1520 mm....
    Afișați mai multe ...