Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Ziua Profesională a Feroviarului

    Ziua Feroviarului în Republica Moldova, în mod tradiţional, este sărbătorită în prima duminică a lunii august. Transportul feroviar este o parte esențială a infrastructurii naționale, iar rolul pe care îl au feroviarii în asigurarea mobilității, securității și continuității activităților economice, este unul de o importanță majoră.

    Anul curent sărbătoarea profesională este marcată printr-o amplă reorganizare instituțională. În această perioadă importantă de restructurare și modernizare, atribuția fiecărui angajat devine și mai esențială pentru dezvoltarea unui sistem feroviar performant, sigur și adaptat nevoilor contemporane.

    Cu ocazia sărbătorii profesionale “Ziua Feroviarului” adresez sincere felicitări, urări de bine și recunoștință tuturor feroviarilor pentru profesionalismul, devotamentul și responsabilitatea, cu care îndeplinesc misiunea zilnică în acest domeniu nobil! Sănătate, succes în plan personal și realizări remarcabile în activitatea profesională!

    Prin eforturi comune vom depăși cu succes toate provocările și vom construi împreună un viitor solid pentru această ramură strategică a economiei naționale, artera vitală de legătură, progres și dezvoltare!

     

    Serghei COTELINIC

    Director general interimar,

    ÎS “Calea Ferată din Moldova”

     

     


    11.11.2025 | Comunicat de presă
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) informează, că la data de 10 noiembrie 2025, trenul internațional nr.105/106 pe ruta Chișinău–București a ajuns la destinație la ora 10.45, cu o depășire de peste 4 ore a programului obișnuit. Important: întârzierea de 4 ore și 12 minute s-a produs din motive independente de întreprindere. În această perioadă de 4 ore, garnitura de tren a fost supusă unui control vamal amplu și extins de procesul obișnuit la punctul de trecere Ungheni. Concomitent, organele de drept au efectuat activități procesuale în una din sucursalele întreprinderii din mun. Chișinău, despre detaliile căreia este în drept să comunice, la această etapă, exclusiv entitatea care coordonează acțiunile procesuale. ...

    07.11.2025 | Calea Ferată din Moldova a găzduit participanții „Interoperability Training”
    La 6 noiembrie 2025, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a primit delegația participanților la instruirea internațională „Interoperability Training”, formată din reprezentanți ai transportatorilor și structurilor feroviare din Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Turcia, România și Ucraina, Agenției Feroviare din Moldova și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Oaspeții au fost familiarizați cu patrimoniul feroviar al Republicii Moldova, au vizitat Muzeul de Istorie al Căii Ferate din Moldova, Depoul și Gara Feroviară Chișinău, unde au fost prezentate istoria, realizările și perspectivele de modernizare ale sectorului feroviar național. Gazdele au oferit informații privind activitatea operațională a întreprinderii, rolul său strategic în transportul de mărfuri și pasageri, precum și inițiativele de integrare în rețeaua feroviară europeană. ...

    06.11.2025 | Calea Ferată din Moldova planifică legătura logistică cu Portul Giurgiulești
    La 5 noiembrie 2025, dl Serghei Cotelinic, Director general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, a avut o întrevedere cu reprezentantul Portului de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești, inginerul-șef dl Roman Natrașevschi. Scopul întrevederii - identificarea posibilităților de transport feroviar al mărfurilor către Portul Giurgiulești și consolidarea cooperării logistice între cele două instituții. În cadrul discuțiilor au fost analizate diverse opțiuni de asigurare a conexiunii dintre calea ferată și port, inclusiv organizarea transportului multimodal, care ar putea fi implementate imediat după reabilitarea tronsonului feroviar Văleni din raionul Cahul și reluarea lanțului logistic dintre Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești al Întreprinderii de Stat “Portul Fluvial Ungheni”. ...
    Afișați mai multe ...