Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) informează, că la data de 10 noiembrie 2025, trenul internațional nr.105/106 pe ruta Chișinău–București a ajuns la destinație la ora 10.45, cu o depășire de peste 4 ore a programului obișnuit.

    Important: întârzierea de 4 ore și 12 minute s-a produs din motive independente de întreprindere. În această perioadă de 4 ore, garnitura de tren a fost supusă unui control vamal amplu și extins de procesul obișnuit la punctul de trecere Ungheni. Concomitent, organele de drept au efectuat activități procesuale în una din sucursalele întreprinderii din mun. Chișinău, despre detaliile căreia este în drept să comunice, la această etapă, exclusiv entitatea care coordonează acțiunile procesuale.

    CFM reiterează disponibilitatea de a acorda sprijinul necesar autorităților competente în activitățile de prevenire și combatere a oricăror forme de ilegalitate, pe care nu le tolerăm. Totodată, întreprinderea își exprimă îngrijorarea privind impactul acestei rețineri asupra încrederii partenerilor și călătorilor, precum și asupra imaginii instituției.

    Calea Ferată din Moldova mizează pe înțelegerea pasagerilor și adresează scuzele de rigoare pentru inconvenientele create în afara voinței și controlului instituției.


    16.06.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: la 30.06.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 8 locomotive, expuse în 8 loturi, inclusiv: 1) 7 loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; 1) 1 lot - locomotivă de model 2ТЭ10Л....

    15.06.2026 | Acțiuni de curățare a vegetației pe rețeaua feroviară națională
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” desfășoară lucrări de defrișare și curățare a vegetației înalte de-a lungul rețelei feroviare, cu prioritate în zonele cu vizibilitate redusă. Aceste intervenții sunt necesare pentru asigurarea vizibilității semnalelor și indicatoarelor, menținerea gabaritului de liberă trecere și prevenirea incendiilor provocate de vegetația uscată....

    08.06.2026 | Atenție sporită în zona căii ferate!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12!...
    Afișați mai multe ...