Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Reacție promtă în caz de pericol
     

    Indiferent de gen, situaţiile excepţionale au impact direct asupra populaţiei, economiei şi mediului ambiant, provoacă victime şi prejudiciu material.

    Pentru a reduce la minim consecințele cutremurelor de pământ, inundațiilor, accidentelor de transport, incendiilor, exploziilor și altor situații excepționale, angajații Căii Ferate din Moldova, alături de structurile specializate, dezvoltă competențe și aptitudini practice de a răspunde la situații excepționale ipotetice, complexe și apropiate de realitate.

    Un exercițiu tactic pentru asigurarea reacției promte în caz de pericol de explozie, avarii cu degajarea sau cu pericol de degajare a substanţelor chimice periculoase, a fost organizat la 19 iunie 2024 de specialiștii Detașamentului Salvatori și Pompieri Cahul al Direcției Situații Excepționale Cahul al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI.

    Conform scenariului, pe teritoriul Gării feroviare Cahul, în rezultatul unei fisuri la cisterna cu gaze petroliere lichefiate, parcată pe linia de cale ferată în apropierea peronului, au început scurgeri de combustibil fără incendiere, creând un nor de vapori, care se răspândea rapid și prezenta pericol iminent garniturilor de tren din apropiere, clădirii gării feroviare, personalului aflat în serviciu și altor cetățeni din preajmă.

    În scopul prevenirii situațiilor de risc, angajații Gării feroviare Cahul au asigurat  evacuarea persoanelor într-o zonă sigură și au alertat subdiviziunile de intervenție specializate, care au lichidat în timp restrâns focarul pericolului.

    Astfel de exerciții ridică nivelul de interacțiune, crește eficiența și eficacitatea desfășurării acțiunilor la lichidarea consecințelor situațiilor excepționale și de urgență.


    29.09.2026 | CFM și Poliția Națională consolidează cooperarea pentru asigurarea securității feroviare
    La 29 septembrie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Poliției Naționale au desfășurat o ședință comună dedicată consolidării măsurilor de securitate și siguranță în transportul feroviar. Ședința a fost convocată în contextul creșterii numărului de incidente feroviare, care a ajuns la 14 cazuri înregistrate până în septembrie 2026, comparativ cu 10 cazuri raportate pe parcursul întregului an 2025. ...

    28.09.2026 | Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că în dimineața zilei de 28 septembrie 2026, în jurul orei 09.00, la intersecția nedirijată la nivel cu calea ferată din zona Bulboaca, km 1513, pichetul 9, conducătorul unui automobil a intrat în coliziune cu o mașină specializată pentru tăierea vegetației, aflată în deplasare. ...

    23.09.2026 | Surpriză muzicală pentru pasagerii și angajații Gării Feroviare din Chișinău
    La 22 septembrie 2026, pasagerii trenurilor Chișinău–București și Chișinău-Kiev, precum și angajații Gării Feroviare din Chișinău, au avut parte de o surpriză plăcută și emoționantă....
    Afișați mai multe ...