Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    CFM consolidează securitatea infrastructurii feroviare

    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) face un pas important în direcția modernizării și protejării infrastructurii feroviare critice, prin implementarea unui proiect strategic ce vizează consolidarea securității rețelei feroviare naționale.

    Proiectul prevede modernizarea sistemului de monitorizare și supraveghere, prin instalarea de camere video dotate cu senzori termici, echipamente GPS pentru monitorizarea trenurilor și corpuri de iluminat în punctele strategice de pe traseele feroviare.

    Această inițiativă este parte a eforturilor de aliniere la standardele europene de securitate și contribuie la consolidarea infrastructurii critice, la sporirea siguranței pasagerilor și la optimizarea fluxurilor logistice regionale.

    Modernizarea infrastructurii feroviare este esențială atât pentru securitatea națională, cât și pentru continuitatea lanțurilor logistice regionale. Rețeaua feroviară a Republicii Moldova are un rol strategic în tranzitul internațional de mărfuri, iar acest proiect consolidează poziția țării și ridică nivelul de siguranță la standarde europene.

    Proiectul este susținut de Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin Programul EXBS, în cadrul Planului Comun de Acțiune semnat între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA.


    16.06.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: la 30.06.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 8 locomotive, expuse în 8 loturi, inclusiv: 1) 7 loturi - locomotive de model 3ТЭ10М; 1) 1 lot - locomotivă de model 2ТЭ10Л....

    15.06.2026 | Acțiuni de curățare a vegetației pe rețeaua feroviară națională
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” desfășoară lucrări de defrișare și curățare a vegetației înalte de-a lungul rețelei feroviare, cu prioritate în zonele cu vizibilitate redusă. Aceste intervenții sunt necesare pentru asigurarea vizibilității semnalelor și indicatoarelor, menținerea gabaritului de liberă trecere și prevenirea incendiilor provocate de vegetația uscată....

    08.06.2026 | Atenție sporită în zona căii ferate!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” atrage atenția asupra creșterii alarmante a numărului de incidente și accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 10 astfel de cazuri, de la începutul anului 2026 au fost documentate deja 12!...
    Afișați mai multe ...