Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


     

    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat şi întreprinderea municipal, și în baza Regulamentului privind organizarea şi desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, aprobat prin ordinul directorului general al Agenției Proprietății Publice nr. 382 din 17.07.2025, a fost finalizată procedura de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de administrator al Întreprinderii.

     

    Concursul a fost desfășurat în două etape:

    1. La data de 25.08.2025, a fost efectuată „preselecția candidaților”, în urma căreia, din totalul de 4 dosare depuse, au fost admiși în etapa a doua – „interviul” doi candidați:  

    • Candidatul nr. 2 – Serghei Cotelinic

    • Candidatul nr. 4 – Emil Fiodorov

    2. Interviul a fost desfășurat la data de 03.09.2025, în cadrul căruia candidații au prezentat viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii și au răspuns la întrebările formulate de membrii Consiliului de administrație în baza bibliografiei și criteriilor stabilite de Regulament.

    În urma evaluării punctajelor cumulate obținute la cele două etape, Candidatul nr. 2 – Serghei Cotelinic a obținut cel mai mare punctaj și a fost declarat învingător al concursului pentru funcția de administrator al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

    Decizia Consiliului de administrație privind desemnarea câștigătorului a fost adoptată în unanimitate și urmează a fi transmisă fondatorului în termenul stabilit, pentru inițierea procedurii de încheiere a contractului individual de muncă, în condițiile legii.

    Mulțumim toți candidații pentru interesul manifestat și participarea la concurs.


    06.08.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: la 11.08.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu strigare privind darea în locațiune, pe un termen de până la 3 ani, a 13 bunuri imobile neutilizate în procesul tehnologic, expuse în 13 loturi. Bunurile, amplasate în mun.Chișinău, mun.Bălți și în localitatea Bugeac, raionul Comrat, includ spații administrative, spații de producere, depozite, platforme de încărcare, tansbordare/depozitare temporară a mărfuri....

    31.07.2026 | Mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Feroviarului
    Stimați colegi, dragi feroviari, Cu deosebită onoare și respect, vă felicit cu prilejul aniversării a 155 ani de la fondarea Căii Ferate din Moldova – un moment de referință, care marchează istoria, tradiția și contribuția esențială a transportului feroviar la dezvoltarea țării. De-a lungul acestor 155 ani, calea ferată a unit oameni și localități, a susținut economia țării și a reprezentat un simbol al responsabilității, disciplinei și profesionalismului. Toate aceste realizări au fost posibile datorită generațiilor de feroviari, care și-au dedicat munca și viața acestei ramuri....

    31.07.2026 | Calea Ferată din Moldova a marcat 155 de ani de activitate
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a marcat astăzi, 31 iulie 2026, printr-o ceremonie festivă, aniversarea a 155 de ani de la fondarea căii ferate pe teritoriul Republicii Moldova, un moment de referință în istoria transportului feroviar național. La eveniment au participat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dl Vladimir Bolea, directorul general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, dl Serghei Cotelinic, reprezentanți ai organizațiilor sindicale, conducători ai sucursalelor întreprinderii din întreaga țară, veterani și angajați ai ramurii feroviare....
    Afișați mai multe ...