Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    La 17 iunie 2026, Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a realizat cu succes o operațiune de transbordare a containerelor între ecartamente: de pe linie cu ecartament îngust pe linie cu ecartament larg, demonstrând capacitatea infrastructurii feroviare naționale de a asigura fluxuri eficiente de mărfuri între rețelele feroviare.

    Din Portul Constanța (România) în Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe linie cu ecartament îngust, au fost transportate 8 containere cu o greutate de 44 de tone fiecare. La Giurgiulești, containerele au fost transbordate pe vagoane-platformă de ecartament larg, fiind formată o garnitură de tren pentru transportul acestora spre Chișinău.

    Reluarea transportului feroviar containerizat deschide noi oportunități și oferă multiple avantaje pentru mediul de afaceri din Republica Moldova: posibilitatea transportării unor volume mari de mărfuri într-o singură cursă, reducerea costurilor logistice pe distanțe lungi, creșterea predictibilității livrărilor, diminuarea timpilor de tranzit și sporirea siguranței mărfurilor pe durata transportului.

    Totodată, transferarea unei părți a fluxurilor de mărfuri de pe drumurile naționale pe calea ferată contribuie la reducerea traficului rutier greu, diminuarea uzurii infrastructurii rutiere și scăderea impactului asupra mediului.

    CFM invită mediul de afaceri: agenții economici, operatorii logistici, importatorii și exportatorii, să valorifice avantajele transportului containerizat pe calea ferată, beneficiind de soluții eficiente, sigure și sustenabile pentru transportul mărfurilor.

     

     


    29.09.2026 | CFM și Poliția Națională consolidează cooperarea pentru asigurarea securității feroviare
    La 29 septembrie 2026, reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Poliției Naționale au desfășurat o ședință comună dedicată consolidării măsurilor de securitate și siguranță în transportul feroviar. Ședința a fost convocată în contextul creșterii numărului de incidente feroviare, care a ajuns la 14 cazuri înregistrate până în septembrie 2026, comparativ cu 10 cazuri raportate pe parcursul întregului an 2025. ...

    28.09.2026 | Atenție la trecerile la nivel cu calea ferată!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” informează, că în dimineața zilei de 28 septembrie 2026, în jurul orei 09.00, la intersecția nedirijată la nivel cu calea ferată din zona Bulboaca, km 1513, pichetul 9, conducătorul unui automobil a intrat în coliziune cu o mașină specializată pentru tăierea vegetației, aflată în deplasare. ...

    23.09.2026 | Surpriză muzicală pentru pasagerii și angajații Gării Feroviare din Chișinău
    La 22 septembrie 2026, pasagerii trenurilor Chișinău–București și Chișinău-Kiev, precum și angajații Gării Feroviare din Chișinău, au avut parte de o surpriză plăcută și emoționantă....
    Afișați mai multe ...