Informații importante | Важная информация
Companie - Știri


    Comunicat informativ

     

    Î.S ”Calea Ferată din Moldova” informează că, circulația trenurilor pe tronsonul Cahul-Giurgiulești a fost închisă începând cu 22.08.2022.

    Cauza fiind alunecările de teren care au afectat infrastructura feroviară, mai exact este vorba de circa 350 de metri de cale ferată pe segmentul Colibaș-Giurgiulești. Astfel, trenurile marfare vor fi direcționate pe traseul Basarabeasca-Etulia-Reni-Giurgiulești. Î.S ”Calea Ferată din Moldova” urmează să acorde reduceri și modificări de tarife pentru transportul de marfă pe acest segment, de o manieră să nu afecteze interesele comerciale ale clienților. Precizăm că, în prezent, CFM lucrează la remedierea problemei cu proiectantul care a participat la construcția tronsonului feroviar în anul 2008 - în scurt timp, se vor face cercetări de geodezie și geologie pentru a vedea care au fost cauzele ce au dus la aceste alunecări de teren și cum ar putea fi prevenite astfel de situații în viitor. Tronsonul de cale ferată afectat, urmează să fie reabilitat - după ce vor fi identificate soluții inginerești fiabile.

    În același timp, autoritățile Republicii Moldova și a Ucrainei avansează decisiv în discuțiile asupra efectuării tranzitului trenurilor cu originea și destinația în Republica Moldova prin stația Reni fără a efectua control vamal.

     


    17.07.2026 | Atenție – licitație!
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță: > la 28.07.2026, ora 09.00, va avea loc licitaţia cu reducere privind comercializarea a 7 locomotive de model 3ТЭ10М, expuse în 7 loturi. ...

    14.07.2026 | Parteneriat strategic pentru dezvoltarea sectorului feroviar
    Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un Acord de colaborare, orientat spre consolidarea cooperării dintre mediul academic și sectorul feroviar. Parteneriatul vizează promovarea formării profesionale, susținerea cercetării aplicate și dezvoltarea capitalului uman necesar domeniului feroviar....

    13.07.2026 | Vizită de lucru în Japonia
    În perioada 6-10 iulie 2026, Directorul general al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, Serghei Cotelinic, a participat, în cadrul unei delegații comune a Republicii Moldova, alături de reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la o vizită de lucru în Japonia, dedicată dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul infrastructurii și transportului feroviar....
    Afișați mai multe ...